
Ideea înfiinţării Centrului de performanţă aparţine inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prof. Laurentie Şpac iar scopul funcţionării acestuia este de a asigura elevilor capabili de performanţă o pregătire deosebită, peste prevederile programei şcolare, de a depista valorile şi de a stimula creativitatea specifică. Se urmăreşte, de asemenea, creşterea nivelului de performanţă în domeniul matematicii şi al limbii române, la concursurile şcolare.
În fiecare sâmbătă, timp de două ore, 87 de elevi din oraşul Gura Humorului şi localităţile învecinate, iubitori ai matematicii şi limbii române, se întâlnesc pentru a munci în echipă, în cadrul acestui proiect. Le urăm succes, îi felicităm pentru că au ales să-şi petreacă util o părticică din timpul lor liber şi le mulţumim profesorilor dedicaţi, care desfăşoară orele cu aceşti elevi prin voluntariat.
Cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului urează tuturor celor iubitori de educaţie o primăvară cu soare în suflete şi cu multe realizări în ceea ce-şi propun!
Prof. înv. primar: Cojocaru Crina Maria