Cu secole în urmă, în Ţările Române au existat preocupări pentru înfiinţarea de şcoli care să pregătească ştiutori de carte, atât pentru biserică, cât şi pentru cancelariile domneşti, pentru rezolvarea treburilor publice. În acest context, se înscrie şi înfiinţarea unor şcoli pe meleagurile Moldovei, în ţinutul Sucevei şi în districtul Gura Humorului.

În ţinutul Sucevei, tradiţia învăţătorilor ambulanţi era cu mult înainte de anexarea la Imperiul Habsburgic (1775). Această formă de învăţământ s-a dezvoltat paralel cu şcolile mănăstireşti şi parohiale. Se organizau cursuri temporare în case particulare. Şcolarizarea dura până când ucenicii învăţau „tot ceea ce ştia şi dascălul”, învăţându-se cititul, scrisul şi copierea de manuscrise . Învăţătorii ambulanţi (mulţi fiind români din Transilvania) au contribuit la formarea şcolii naţionale între anii 1816 – 1844 când şcolile erau obligate de stăpânirea austriacă să folosească alte limbi de predare decât cea română.
Dezvoltarea unui învăţământ organizat şi supravegheat de stat a devenit o idee salvatoare a Curţii de la Viena pentru realizarea politicii sale interne, de asuprire socială şi naţională, idee care a stat la baza primei legii a învăţământului de stat din 1774 a împărătesei Maria Tereza, extinsă şi în Bucovina şi continuată în anii 1804 şi 1855.

Datorită acestui lucru, este atestată în 1812 „şcoala cea dintâiu din Gura Homorului de băieţi” cu numele de „Trivialschule” (şcoală mixtă care funcţiona în curtea actualei Şcoli generale Nr. 1 din Gura Humorului) fiind frecventată de 11 copii din care 8 germani şi 3 evrei. În 1824 din totalul de 55 de elevi avea 33 elevi germani, 20 polonezi, un român şi un ungur. Şcoala era construită din lemn, cu înfăţişarea caselor ţărăneşti fiind ridicată în imediata vecinătate a bisericii catolice. Circumscripţia şcolară cuprindea localităţile: M-rea Humorului, Capu Codrului, Capu Câmpului, Voroneţ, Bucşoaia, Frasin. Încă din 1812 începe să se suprime învăţământul în limba română din şcolile bucovinene, primind un caracter confesional catolic; în mod deosebit, cele din localităţi cu parohii romano – catolice, cum era cazul la Gura Humorului.
În 1831 existau 56 elevi din care 7 români
În 1838 existau 96 elevi din care 6 români
În 1843 existau 70 elevi din care 11 români
În 1858 existau 86 elevi din care 1 român
De altfel, şcoala primară austriacă avea trei forme de organizare: şcoli triviale, şcoli principale sau de căpetenie, iar din anul 1805 au fost create şi şcoli civile.

Învăţământul austriac avea ca rol principal catolicizarea populaţiei ortodoxe din această parte a imperiului, principiu expus clar printr-o legiuire imperială care arăta că: „nici un naţional român nu va putea fi primit în învăţământ, dacă nu va jura că se leapădă de credinţa ortodoxă”.
După „Statistica privind starea şcolilor primare şi a institutorilor” şi după situaţia din 31 decembrie 1907 editată la Cernăuţi în 1908, pagina 41 se specifică că Şcoala Generală Nr. 1 a luat fiinţă la 31 octombrie 1885 ca şcoală de fete, condusă de învăţătorul superior Adolf Sluzanschi, devenind şcoală cu limbă de predare română în 1905. Prima clădire a şcolii avea un număr de 5 clase, cărora li s-au adăugat 4 săli de clasă în 1902, prin construcţia unui nou corp de clădire.

Între anii 1907 – 1908, în districtul Humor funcţionau 44 de şcoli cu 210 învăţători, dintre care şcoli româneşti 28, cu 143 învăţători. În anul 1908 „şcoala de minoritate” (azi Şcoala Nr. 1) a mai crescut cu o clasă dându-se examen de admitere pentru gimnaziu în care aveau acces şi copii români.
Până la sfârşitul secolului al XIX lea numărul copiilor români care frecventau şcoala scade mereu datorită faptului că românii ştiau o limbă germană stricată, greutăţile erau din ce în ce mai mari, fiind puse piedici de către autorităţile austro – ungare care căutau să oprească accesul populaţiei româneşti la cultură.

Şcoala primară germană de băieţi de 5 clase s-a înfiinţat odată cu începutul anului şcolar 1921 – 1922, an în care s – au despărţit băieţii evrei de cei germani şi s-au ataşat şcolii primare româno-mixtă (azi şcolii generale Nr. 1), sub numele de secţiile evreieşti. Corpul didactic al şcolii la începutul acestui an şcolar era format din 4 învăţători provizorii, un învăţător definitiv şi un diriginte interimar (director), în persoana învăţătorului superior de la Şcoala din Tereblecea Nouă, Johann Bender, detaşat la Gura Humorului.
Pentru predarea limbii române era învăţătoarea Reveca Băieş, restul cadrelor didactice erau de naţionalitate germană. În anii şcolari următori se constată din documente preocuparea pentru stabilitatea cadrelor didactice care se obţinea pe baza inspecţiilor de clasă şi obţinerea de grade didactice.

În anul şcolar 1922 – 1923 în baza ordinului Consiliului Şcolar al Ţării din 15 septembrie 1922 sporesc numărul orelor de limbă română la fiecare clasă, de la 4 la 6 ore săptămânal, iar la clasa a III a se introduce o oră pentru predarea istoriei şi geografiei României, iar la clasa a IV a 2 ore de istorie şi geografie pe săptămână.

La 11 octombrie 1923, Ordinul 4820 al Inspectoratului Şcolar General Cernăuţi obligă Revizoratul şcolar al judeţului Gura Humorului să desfiinţeze şcolile din localitate: şcoala româno-mixtă, şcoala germană băieţi şi germană fete, înfiinţând două şcoli: una pentru băieţi şi alta pentru fete cu limba de predare română, încredinţându-se aceste şcoli primului director român Emanuil Cimpoieş. Conform statisticilor atunci erau 382 elevi de vârstă şcolară cu care s-au format 10 clase cu 2 posturi de predare a limbii germane şi cu 15 cadre didactice.

La 1 octombrie 1924 se deschide în Şcoala generală Nr. 1 pentru prima dată cursul de adulţi în 2 grupe: prima cuprinzând 46 elevi iar a doua 63 de elevi.
Pentru activităţile practice în 1925 s-au înfiinţat pe lângă şcoala noastră 2 ateliere: unul pentru ţesut condus de învăţătoarele Sahlean Ana şi Ecaterina Moroşan, iar al doilea atelier de împletituri din rafie sub conducerea învăţătoarei Amalia Morosievici.
În mai 1926 s-au despărţit clasele trecând elevele de naţionalitate germană la clasele germane paralele nou înfiinţate, formându-se trei noi clase. Aşa se face că şi situaţia şcolară pe trimestrul al III lea al acestui an şcolar, apare separat pentru secţia română (237 elevi înscrişi) şi pentru secţia germană (115 elevi înscrişi). Dar după o scurtă perioadă, în martie 1927 s-au desfiinţat secţiile germane, ele trecând la clasele româneşti.
Separarea secţiilor română de cea germană se repetă în anul şcolar 1931 – 1932 când promovează 206 elevi români şi 131 germani.

Anul şcolar 1927 – 1928 cunoaşte o puternică epidemie de paralizie infantilă, pentru care motiv, şcoala s-a deschis la 1 noiembrie 1927, iar în anul şcolar 1928 – 1929, începând cu 12 februarie până pe 17 februarie, cursurile au fost suspendate din cauza frigului extraordinar.
Condiţiile grele de viaţă, determină frecvenţa foarte slabă, în special la clasele mari, unde copiii erau luaţi la diferite munci.
Documentele vremii consemnează perioadele grele prin care trece şcoala începând cu 1934 când ia fiinţă cantina şcolară la care serveau masa 60 de copii sărăci, situaţie care continuă până în anul 1946. Cantina şcolii funcţiona din subvenţii, donaţii, colecte, serbări. Procesul verbal din 15 decembrie 1942 ne arată că serveau masa la cantină 150 de elevi. Pentru întreţinerea cantinei, aşa cum se arată în procesul verbal din 7 mai 1946, şcoala a arendat un lot de 15 prăjini.

La 16 octombrie 1940, la o lună după instaurarea guvernului antonesciano-legionar la indicaţia unui subrevizor şcolar se menţiona într-un proces verbal: „Se va studia noua lege a evreilor apărută de curând şi dacă ea nu permite elevi evrei în şcolile statului, toţi evreii vor fi eliminaţi fără întârziere din şcoală, făcându-se o nouă repartiţie a claselor şi învăţătorilor”. Dar după cinci ani din ordinul Ministerului Educaţie Naţionale numărul 139178/1945 se aproba primirea elevilor evrei la înscrierea şi examinarea lor fără nici o discriminare.

Sunt cunoscuţi anii grei ai neamului românesc din perioada celui de-al doilea război mondial, ani pe care ia-a cunoscut şi şcoala noastră.
În procesul verbal încheiat în ziua de 20 august 1940 se specifica că edificiul şcolar a fost ocupat de armată. Inspectorul şcolar Isaie Măcărescu, împreună cu învăţătorul Eustafie Vasilovici, directorul şcolii, au intervenit pe lângă Comandamentul unităţii pentru a elibera localul în vederea începerii cursurilor.
De asemenea, în procesul verbal din 26 august 1941 se arată că aici a fost instalat un spital de companie. Cele două şcoli primare: cea de fete şi cea de băieţi au fuzionat, formând o şcoală mixtă care a funcţionat aproape normal pe toată durata războiului.
Şcoala primară mixtă, cu toate nevoile şi greutăţile ei a cunoscut din plin munca membrilor corpului didactic coordonată de directorul ei Leon Şandru (1945 – 1949) profesor de limba română, muzică şi ansambluri corale; Sahleanu Alexandru, Silescu Petru, Bandura Ion, Şandru Olga, Carabiovschi Ecaterina, Sahlean Sulvia, Sahlean Ana, Vasilovici Eugenia, Sabat Rahila, Gramatovici Elena, Bogdan Ana, Peţenghea Veronica, Baciu Aurelia, Plăcintă Ion, Goiceanu Ispas.
Primele patru clase ale şcolii primare mixte (Nr. 1, de astăzi), după al doilea război mondial au fost folosite ca şcoală de aplicaţie pentru practica pedagogică a fetelor din ultimii doi ani de studii ai şcolii normale (actuala Şcoală generală Nr.2). Aceasta presupunea un învăţământ mai temeinic, cu lecţii model, cu pregătire deosebită atât a învăţătorilor cât şi a elevelor practicante.
În lăcaşul actualei Şcoli generale Nr. 1, funcţiona începând cu toamna anului 1946 Şcoala elementară de băieţi, (gimnaziu unic), o formă de trecere spre şcoala generală de şapte ani.

Din darea de seamă a directorului şcolii învăţător Alexandru Popovici, pentru anul şcolar 1948 – 1949 imediat după reforma învăţământului se pot desprinde următoarele:
• elevi înscrişi la ciclurile I şi II 612
• elevi frecvenţi 598
• preşcolari înscrişi 114
• preşcolari frecvenţi 65
• lipsa manualelor şcolare la istorie, geografie, constituţie
• până pe 7.02.1949 şcoala nu avea buget
• a început activitatea de alfabetizare a adulţilor, unde frecventau 120 cursanţi

În anii următori reformei învăţământului, şcoala elementară de 7 ani (Şcoala Nr. 1) a devenit una dintre cele mai mari unităţi şcolare din raionul Gura Humorului.
Între 1955 – 1957 această şcoală a fost condusă de profesorul de limba română, istorie, desen şi gimnastică Nicolae Popescu, ajutat de 27 de cadre didactice dintre care amintim: Barbu Ştefan (profesor de limba franceză, engleză şi matematică), Stoenescu Teodora (profesor de ştiinţele naturii), Leon Şandru, Bahrin Ilie (profesor de limba română), învăţătorul Marcu Ioan, etc.
La începutul anului şcolar 1955 – 1956 existau 9 clase ciclul primar (I – IV) şi 10 clase ciclul gimnazial (V – VII) însumând 515 elevi.
În perioada 1959 – 1965 existau în şcoala noastră 13 săli de clasă, un laborator pentru ştiinţele naturii, 3 ateliere (1 tâmplărie, 1 lăcătuşărie, 1 pentru croitorie şi gospodărie pentru 15-20 elevi) , biblioteca având 4405 volume.
În anul şcolar 1976 – 1977 numărul laboratoarelor creşte, adăugându-se şi 1 de matematică , 1 chimie, 1 fizică, iar din 1980 va funcţiona şi un cabinet de istorie. Numărul volumelor din bibliotecă este în prezent de 14000.
În perioada 1965 – 1989 au funcţionat în şcoala noastră profesorii: Pavel Maria (profesor geografie, biologie), Miron Bercea Olga (din 1968 până în 2005 , profesor de chimie, fizică), Cauc Florentin (învăţător: 1968 – 1999; profesor cultura civică 1999 – 2005), Hojbotă Eugenia (profesor limba română), Hojbotă Damian Elvira (profesor matematică), Beleagă Ion (1974 – 1999, profesor istorie)
Dintre directorii Şcolii generale Nr. 1 amintim în perioadele:

1921 – 1922 Johann Bender;
1922 – 1923 Bruno Reeh;
1923 – 1925 Emanuil Cimpoeş;
1925 – 1927 Ecaterina Moroşan;
1945 – 1949 Leon Şandru;
1947 – 1948 Valeria Goiceanu;
1948 – 1951 Alexandru Popovici;
1954 – 1955 Gheorghe Vârgolici;
1955 – 1957 Buţincu Ioan, Zahariuc Silvia, Chihăiţă Floarea;
1989 – 1990 Dan Mihaela
1990 – 1999 Beleagă Ioan
1999 – 2001 Morar Balan Rachila
aug. – oct. 2001 Hrimiuc David
2001 – mai 2010 Munteanu Eugen
mai 2010 – sept 2012 Ispăşoiu Dorel
sept 2012 – ian 2017 Munteanu Eugen
ian 2017 – aug 2017 Ispășoiu Dorel
sept 2017 – 2020 Sinocicu Senorica
2020 – prezent Munteanu Eugen